Concluzii
Mentinerea echilibrelor macroeconomice nu poate fi pusa exclusiv in sarcina politicii monetare; politica fiscala si cea a veniturilor trebuie sa aiba un rol de sprijin si astfel sa preia din sarcina eforturilor de stabilizare.
Deficitele mari de cont curent sunt periculoase, deoarece sunt asociate cu un risc mai mare al producerii unei ajustari abrupte a cursului de schimb, iar volatilitatea ridicata a cursului valutar are implicatii majore asupra stabilitatii monetare si macroeconomice, in general. Acest lucru inseamna ca tarile trebuie sa isi calibreze bugetele astfel incat sa faca fata cresterii cererii din sectorul privat si sa isi ia masurile de protectie necesare impotriva unor eventuale crize, intrucat amploarea deficitului fiscal contribuie in mod direct la magnitudinea deficitului de cont curent. Totodata, prin intermediul componentei sale de creare de stimulente, politica fiscala ar putea incuraja exporturile si activitatile economice productive in general. Pe langa restrictivitatea politicii fiscale, guvernul trebuie sa implementeze o politica prudenta a veniturilor prin limitarea cresterilor salariale din sectorul public, un demers care ar putea restrange si efectele de imitare pe care cresterile salariale excesive din sectorul bugetar le-ar putea avea asupra celor din sectorul privat. Astfel, ar fi evitata situatia nedorita a necorelarii castigurilor salariale cu evolutia productivitatii muncii.[3]
Romania trebuie sa combata inflatia pe cele doua planuri: monetar si fiscal. In Romania, politica fiscala joaca un rol foarte important, deoarece controleaza in mod direct circa 40 de procente din cheltuielile intregii economii. BNR a inceput sa lupte impotriva inflatiei majorand in ultimele luni rata dobanzii, dar daca este lasata sa lupte singura contra inflatiei vor rezulta rate ale dobanzilor mult mai mari, care vor afecta ponderea investitiilor in PIB si astfel perspectivele de crestere. De aceea, sistemul fiscal trebuie sa vina in sprijinirea politicii monetare printr-o politica fiscala restrictiva, precum si printr-o politica salariala prudenta in sectorul public, ambele avand obiectivul de a reduce inflatia si de a promova cresterea economica.
In ultima perioada, in Romania, politica monetara si cea fiscala au intrat in conflict. Concret, avand in vedere trendul ascendent al expectatiilor inflationiste, pe 31 octombrie BNR a decis cresterea ratelor dobanzilor cu 0,5 puncte procentuale si nu este exclusa o noua majorare. Aceasta decizie este in concordanta cu regimul de tintire a inflatiei al BNR. Pe de alta parte, se anticipeaza o relaxare a politicii fiscale. Pe langa cresterea pensiilor de peste 40 de procente in perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008 si a salariului minim de aproximativ 30 de procente, se estimeaza si o adancire semnificativa a deficitului bugetului general consolidat pentru 2008 la 2,7 procente din PIB. [4]
Conform estimarilor FMI, in conditiile unei contractii semnificative a politicii fiscale in 2008, o crestere moderata a ratelor dobanzilor va aduce inflatia in interiorul intervalului tinta la jumatatea anului 2008, fara a fi serios afectate investitiile si cresterea economica. In caz contrar, reducerea inflatiei va fi un proces mai lung, iar cresterea ratelor dobanzilor va trebui sa fie mult mai abrupta, afectand investitiile, cresterea economica si deficitul de cont curent, ca urmare a aprecierii accentuate a cursului valutar.
Instabilitatea politica din Romania a adus multe prejudicii economiei romanesti. Guvernul inca nu are un sistem fiscal bine pus la punct si acesta situatie nu este noua. Dacaguvernarea BNR se caracterizeaza prin longevitate si astfel politica monetara are o continuitate, nu se poate spune acelasi lucru despre Politica fiscala. Cea din urma parea sa fie inspirata din legenda mesterului Manole: politica fiscala aleasa de un Guvern pe perioada mandatului nici nu apuca sa fie pusa in aplicare cu adevarat si sa fie eficace, caci la conducere vine un nou gunern care reformeaza tot. Politica fiscala trebuie sa aiba o anumita continuitate, si o stabilitate, iar in Romania nu se paote vorbi de stabilitate din acest punct de vedere.
Guvernul inca se preface ca are o politica fiscala ce vine in ajutorul politicii monetare, ascunzandu-se in spatele unor afirmatii publice. Dupa ce in 2008 Guvernatorul BNR-ului Mugur Isarescu atragea atentia guvernului asupra cheltuielilor bugetare, actualul premier anunta ca vor limita cheltuielile bugetare, dar la o analiza atenta a bugetului pentru acest an, asa-numitii ordonatori de credite au ca intentii reduceri drastice la consumul de hartie, tonner, capsatoare, agrafe de birou, creioane, dosare, lipici etc., dar lejeritate in privinta adevaratelor cheltuieli, cele care impovareaza serios bugetele.[5]
In concluzie, politica economica din Romania inca nu poate conduce catre o dezvoltare pe toate planurile iar sistemul economic mai are multe etape de parcurs pana sa se ajunga la o coordonare perfecta a politicii monetare si politicii fiscale.
Note:
[3] Mugur Isarescu, Probleme ale politicii monetare intr-o tara emergenta, Barcelona 2008
[4] Juan J. Fernandez-Ansola Albert Jaeger, Si politica fiscala trebuie sa lupte impotriva cresterii inflatiei, Ziarul Financiar, 3 decembrie 2007
[5] Gabriela Vranceanu Firea, Creioane versus Touareg-uri, Saptamana Financiara, 8 februarie 2008